Acei copii minunati si masinile lor zburatoare

Printre altele, intr-o zi, nu demult, am nimerit la finala BEST Engineering din Turnul de la Facultatea de Constructii. A fost, dupa mine, evenimentul saptamanii care se incheie, mai surprinzator decat toate conferintele de presa sau intalnirile de asa-zis grad 0, pentru cine a vrut sa vada ceva deosebit. Eu i-am gasit pe viitorii ingineri  undeva dupa ora 12, cand reteaua de telefonie cazuse, lifturile nu mergeau si afara era canicula, in Turnul de pe strada Emil Isac. Veniti sa se intreaca in ale imaginatiei si tehnicii la Cluj, tineri din toata Europa misunau pe coridoarele altfel goale, fumau ascunsi la cate un geam si radeau. Vreo doi dormitau in sala in care, se pare, ca se intamplau toate, in sala 604, cred.

Ei, bine! Acolo am vazut ca niste copii pot face mori de vant din hartie, carton, scotsch si ceva panza (cred ca am vazut un buzunar de blugi pe undeva) care sa genereze curent electric; care pot face din sfoara, lemn si acelasi carton masini de desenat si, mai ales, care se simt bine facand asta, care rad si, desi geniali, se imprietenesc cu o usurinta iesita din comun. Rafael, de exemplu, coordonatorul evenimentului, un pusti de vreo 20 de ani (arata de mai putin) vorbea despre inginerie la fel de natural ca despre berea de dupa, de la Chios (cea mai buna din lume si cea mai ieftina), iar sufletul tuturor, Zmeul, o fatutza cat o nuca cu gropitze in obraz, strunea fara probleme toata multimea inventatorilor de maine. Copiii asta, Bogdan Zmeul, Florin au pus la punct un proiect pentru alti 104 ca ei din 30 de tari, au muncit 1500 de ore, parca, si au facut tot cap-coada si  inclusiv pe partea de media le-ar putea da multora lectii ( singura problema pde care s-au plans a fost meniul delegatiei turce care nu putea include nici in ruptul capului carne de porc, in rest toate erau ok). Lectii despre ce insemna sa visezi, sa razi cu pofta si sa creezi contra-cronometru.

Inca o data, jos palaria in fata rectorului de la UTCN, Radu Munteanu si a celor ce se pare ca ii urmeaza. Acum am inteles de ce Munteanu spunea in urma cu vreo doi ani ca inginerii sunt cei mai mari visatori si ca daca ei nu ar crea si s-ar platiza lumea nu ar merge inainte…

Noua moda de Floresti- bandajul cu antirabic

Florestiul! Cea mai noua si mai in-floritoare suburbie a Clujului! Minunat paradis cu 13.000 de suflete, numarate oficial…Suflete de oameni si sufletedecaini, daca si alea sunt puse la socoteala. Oricum ar merita ca nu sunt putine

Ei bine, pentru ci ne a citit Batranul si lupii a lui J. Kristeeva, lucrurile cam incep sa semene. Nu avem plaja din carte, batranul parca-parca apare iar in loc de lupi avem caini. Nenumarate jigodii care noaptea urla si ziua se plimba peste tot si, daca se nimereste, musca la intamplare. Vara trecuta am auzit de o plangere din partea unei familii. O viitoare mama fusese muscata si primea antirabice in burta. Apoi, o batrana a fost atacata de opt caini. Alta plangere la primaria floresteana…Undeva prin primavara am reusit chiar sa dau peste un interviu a primarului, cred, in care se zicea negru pe alb ca potaile vor fi sterilizate de Universitatea de Stiinte Agricole. Ce legatura are cu muscaturile, habar nu am, dar cainii au muscat in continuare si parca s-au si inmultit. In bugetul comunei apare la cheltuieli o suma destul de mare pentru ecarisaj, caini, altele de gen… dar fara nici un rezultat.

Ieri, pe una dintre strazile placute ale Floretiului se jucau copii…Mai mari , mai mici, unii cu bandaje cochete pe picioruse, altii inca nu, dar…nu se stie niciodata. Intre ecologistii care savureaza haitele si primaria zidita pe dinauntru si in vara lui 2010 se poarta bine bandajele in Floresti. Macar de le-ar subventiona administratia locala din impozitele de la Polus, Metro, reprezentantele aut, etc., ca bani ar trebui sa fie, ca avemvem cel mai bun buget din judet, nu?

Aproape-n Europa

Trei intamplari au marcat week end-ul care abia s-a incheiat.

1. A inviat un ONG local. In Cheile Turzii, in plin avant de 1 mai, in capatul Hadatelor am vazut, in sfarsit, ongisti la lucru. Doi tineri, cu sigla unui ONG, o cruce pe fond rosu+stema de la Orange si a CJ Cluj se plimbau prin Chei si…faceau ordine. Au ttrimis acasa o masina de teren, Suzuki 4*4, oprita in zona de protectie maxima, au impachetat corturile de pe-acolo si i-au scuturat pe curajosii fara echipamente care se urcau pe stanca.

2. Asta mi-a placut cel mai mult! La iesirea din Cluj, catre Oradea, vineri dupa masa un grup micut de tineri, autostopisti, se agitau de mama focului cu o pancarda pe care scria Poland-Europe. Asta da optimism sa crezi ca pe acolo trec masini care o iau catre Poland, iar de orientat catre aeroport nu era cazul.

3. Un tanar, Magelan Ocolisel si-a depus documentatia pentru a-si face firma undeva langa Cluj. Probabil de turism! In localitatea Mihai Viteazu am mai vazut o firma- Non Sense S.R.L. sau ceva de gen.

L a Cluj-Culmile eruditiei

Pe locul intai in clasamentul perlelor admise de sistemul universiat a intrat un citat din discursul unei delicate domnisoaredin cartier- ” Daca reusesc sa imi iau coreigenta, ma duc la facultate”. Mai sa fie! Cine a parcurs anii universitari mai demult sa nu-si traga palme, chiar asa e: a ajuns facultatea accesibila si celor care trec de corigenta. A, da! Liceul unde studiaza distinsa domnisoara nu e cel mai bun din Cluj, nici in top 15 nu e, iar dansa, cu siguranta nu e in spuma clasei. Dimpotriva!

Aceasta minunata perla agandirii adolescentine intrece in valoare intentiile profunde a celor care au propus recenzii la cartile de bucate sau Pagini Aurii. Acelea erau glumite, asta e pe bune.

Apoi ne miram de ce ne cade sistemul de invatamant!

Fata-n fata cu ghiseul..cum sa pierzi vremea degeaba

M-am gândit la un moment dat să fac un clasament al ghişeelor în faţa cărora se aşteaptă cel mai mult, cu sau fără rezultat. Până acum, anti-modelul a fost tunelul de la Casa de Asigurări, unde se stă lejer peste opt ore pentru a „întreba ceva”. De azi,însă, urcă, însă, în top ghişeele de la Poliţia Rutieră unde am pierdut ore bune aşa, de doru lelii, la înmatriculări şi,probabil,ar trebui să o fac şi peste cîteva zile dacă nu mă lasă de tot optimismul.

Pentru cine nu a fost acolo, în Gheorgheni, în sediul cu pricina sunt vreo şase ghişee, primele patru pentru înmatriculări, un aparat care, la o apăsare touch-screen, aruncă numere de ordine, vreo două aparate de cafea, două birouri pentru informaţii şi nu mai ştiu ce, şi murdărie cât cuprinde, ceea ce nu-i de mirare dacă te gândeşti la fauna locului. La ora 9 dimineaţa, porţile se deschid şi grupurile se bulucesc înăuntru, poate-poate se va  deschide măcar vreun ghişeuţ cât de mic. Atâtea geci de piele cu elastic jos, pantaloni de stofă (cică)cu genunchi lăsaţi şi pantofi cu vîrf luuung nici pe strada marelui Rudy nu cred că sunt. Ai impresia că toţi îs proaspăt ieşiţi din solar, bine rumeniţi. Na! Ce mai! Apar toţi ăştia şi alţii, mai dubioşi, dacă se poate şi,ţac, sar la ghişee (1,2, eventual 3, că 4 e închis şi aşa va rămâne până la 11,30), „Hai, domnu,ia şî dă la mine dosarele astea 10, că am nevoie dă numere roşii!”-asta merge la ghişeele 2 şi 3- sau „Băiatul, dacă tot dai actili tali dălui şi pi astea”, iar la 1 lucrurile îs clare de la început, „ Ce faci, pretine? Te mai doare mâna ca săptămâna trecut? Hai pa!”. Stau, mă uit la numărul meu, degeaba. Dacă la 9 înaintea mea erau 10 de persoane, constat cu fiecare oră de muncă că distanţa dintre numărul celui „în lucru” şi al ultimului venit creşte ca Făt Frumos. De unde speranţe când auzi „ ia, domnu, ăştia (parca numai cu suta de lei se umblă pe acolo) că ne-ai ajutat!”. O doamnă minionă apare în sala cu prostimea şi se duce-glonţ la grupul „veteranilor înmatriculărilor” (se pare că toţ cu buletin de Floreşti, ca mine) şi le dă creolilor consăteni un teanc de chitanţe şi hârtii…Mă gândesc că o mai fi vreun ghişeu prin spate, dar mă bucur că văd că măcar ăla lucrează că la astea din faţă e cam linişte…Ca şi cum n-ar fi de ajuns, una dintre doamnele din echipă, cu fustă lungă, de blugi şi brodată, fuge la primul ghişeu şi începe să întindă dosare peste dosare şi să primească numere roşii…068593, ..94 şi tot aşa de vreo şapte ori. Nu are număr,nu are nimic altceva decât tupeu. Funcţionarul public de la ghişeu conştiincios scrie, dă numere,scrie din nou, alte numere! La ora 13 va închide oricum, aşa că poate să îşi facă bacşişuri cîte vrea, timpul e acelaşi, iar cei cu numere „nu lasă nimic”. Supărată, o doamnă trecută bine de toate tinereţile, cu o rablă (normal căînghesuiala de la înmatriculări sedatorează şi programului guvernamental nu numai hârburilor aduse din Germania…) strigă la clienta serioasă care înmatriculează industrial. „Noi stăm la coadă!”, „Stai că ai vreme”, i se răspunde şi treaba merge în continuare.Familia colorată se adună ameninţător în preajma îndrăzneţei protestatare…Într-un sediu al Poliţiei nimeni nu remarcă nimic din toate astea.

Se discută despre maşini lăsate în târg de câteva lună, că nu se vând, de Germania şi platforme (îmi amintesc că în urmă cu mai multă vreme cineva din târg spunea că are pe cineva la verificări, să nu-mi fac griji că se aranjează. Ba îmi fac! Că se aranjează maşini cu frîne buşite şi fără direcţie…)Înghesuială, agitaţie, murdărie!

Se face ora 13. Pac! Se lasă cortinele peste toate ghişeele. Peste cel de la 1, unde omul poate merge liniştit acasă,că va avea un week-end plin, peste cel unde nu s-a făcut nimic pînâ la 11,30. Peste toate! Un neamţ, cred, care vorbeşte stâlcit româna încearcă să le explice funcţionarilor că vrea să îşi înmatriculeze maşini pentru firmă.I se răspundă să vină luni. Mai devreme…Dar a venit la 8…Ghinion! Bine că vin investitori în ţară…

Cu plăsuţa în mână, birocratul fericit iese, întinde mâna floreştenilor cu geci de piele care stau afară la o ţigară. O să se vadă şi săptămâna viitoare (normal). Ei râd,doar au de ce. Neamţul iese încurcat, pare hotărât să vină şi luni…încă nu s-a lămurit că numărul pe care îl va lua nu înseamnă nimic. Şoferii de dacii duse la casat râd amar, fac glume vizavi de sistem şi mai stau pe lângă şmecherii zilei, învingătorii care se uită de sus la ei!

Cum moare o firma

Inca o firma medie, din cele care au platit reclame la televizor si au afisat panouri publicitare, a inchis filiala din Cluj, zice-se. Daca mai supravietuieste o face, probabil, cu un birou prin care mai incearca sa-si recupereze datoriile. A facut ca atataea altele venite pe la noi, a intrat, s-a extins, a mai dat vreo doua trei tunuri, ca asa se face si, cand nu a mai mers, a renuntat la oameni. Noua cate noua, niciodata zece. A lasat, poate, ca atatea altele, niste facturi neplatite dupa ea si multe datorii la stat. Si iaca asa s-a mai dus pe copca un platitor de taxe, unul din cei mai buni. Nu am gasit nici un necrolog pentru posibil decedata entitate, nici o notificare…Evident ca, la fel ca noi oamenii, si firmele sunt muritoare. Nu?

P.S. Ca sa raspund la intrebari. Aceasta este o fictiune, iar orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare. Este un model care se repeta tot mai des, de  fiecare data cu mici diferente.

Andreea Vass si eleganta in comunicare. Sau nu?

La intalnirea de saptamana trecuta cu Andreea Vass, printre altii, am avut un schimb de replici cu ea S-a lamentat, a strigat, a incercat sa jigneasca in stanga si dreapta. Nu are nimic! Sunt multi care nu isi pot stapani nervii. Am mai vazut si inainte de Vass-Paul, probabil voi vedea si dupa ea. Mi-a trimis un mesaj cu un link pentru blogul ei. Tarziu, dar recunosc ca l-am citit. Am avut cel putin trei surpri, ulterior.

1. Lamurirea de la seminar nu a avut nici un efect. Nu ii place evident sa i se vorbeasca, sa asculte idei sau altceva. M-a surprins total ipocrizia. Ajunsesem la un punct cand parea ca ne intelegem bine, ca putem comunica, schimba opinii.

2. Ideea-raspundem prin a ataca cu “ad” sau “ab” literam. Greseala de tastatura. Nu de economie sau altceva. Asta luand in considerare ca la unica intalnire (la training speram sa ne mai vedem, inainte imi placea mult cum gandeste, m-am inselat din nou asupra oamenilor), vorbind despre impozitul forfetar mi-a spus ca”S-a discutat ca multe dintre firmele mici in care acesta a lovit erau banuite de evaziune fiscala, asa ca au fost sacrificate si ceelalte”. Da, asta a spus un reprezentant al Guvernului roman.

3. Conversatia lunga si profund jignitoare cu una dintre colegele de breasla dintr-un judet alaturat. Presiunile si tot tacamul. Concluzia acesteia a fost interesanta..Jurnalistul in cauza spunea ca pentru prima data in viata s-a simtit..hartuit Norocul a fost ca, in spate, cineva nu s-a speriat de presiuni. Tot respectul pentru directorul ziarului respectiv! Multa demnitate!.

Oricum, doar ideea de a scrie unei terte persoane despre habarnisti si habarniste mi se pare lipsit de orice urma de decenta.

Eleganta? Nici poveste. Ma asteptam ca la intrebarea legata de viitorul disponibilizatilor de la CFR, raspunsul sa fie legat de recalificari sau reprofilari, in nici un caz “est asa sau asa”. Prefer sa fiu habarnista in ale Andreei Vass!

High School Fashion

V-am zis despre scoala din imediata mea apropiere? E High…ca cere pachetul la intrare si recomandarea, aici e de comentat. E school ca scrie school…si e  extremly fashion.Anul trecut uniforma impusa era formata dintr-un compleu, compus din sarafan si camasa pentru fete, la baieti din pantaloni, vesta, culoarea sarafanului anterior pomenit si camasa albastra. Am vazut cu ochii mei tinerii zbenguindu-se printre garaje astfel invesmantati, la o tigara. Anul asta, in schimb, remarc cu placuta suprindere ca sarafanul e “so last year” si se poarta niste bluze albastru inchis cu gulerase portocalii. Nu pot spune, in schimb, daca aceasta este moda de primavara sau va fi ok si la vara tinuta. Oare nu miroase a afacere chestia asta cu schimbatul  uniformelor? Eu personal nici nu sunt de acord cu ele…Miroase a afacere de la o posta. Si asta e doar o poveste…

PS. Numele scolii ramane secret, ca de obicei, dar e vorba de una cu alura de humulestean.

Programari si la Urgente?

Astazi am trecut pe la medicul care are cabinetul in imediata apropiere a casei. Il stiu de vreo 7-8 ani si nu ma plang. Ca niciodata la ora aia, liniste totala iar pe usa vad un anunt cat mine de mare. “Sarbatori fericite” incepand din 1 aprilie consultatiile se vor face doar pe baza de programare prealabila la numarul de telefon 0264xxx. Si nu oricum…cu cel putin 24 de ore inainte. Gata cu libertatea de pana acum cand oricine se simtea rau putea sa o ia catre coridorul cu buline. De ce saracia nu se iau si banii de CAS cu programare? Daca asistenta preia rezervarile, cine scrie in catastif, ce sa mai zicem de cine il ajuta pe medic? Asta fiindca…normal, fiind vorba de fix, poate fi apelat doar in programul de lucru. etc.etc

Retrospective, ce doresc eu pentru 2009 (I)

Nu imi doresc multe pentru anul care va veni. Vreau ca oamenii pe care ii cunosc si la care tin sa-mi fie alaturi ca si in 2008. Zi de zi am primit zeci de telefoane de la ei, mesaje si asta m-a facut sa ma simt bine. Vreau ca toti ai mei sa fie sanatosi.

Vreau, si aici imit pe cineva, sa nu trebuiasca sa imi fie rusine de ce fac.

Vreau sa rad mult, sincer…

Vreau sa ma duc pe munte si la mare, tot la Costinesti.

Vreau o masina mica noua.

Vreau sa merg la Brasov, mi-e dor de cineva de acolo….

Vreau sa termin de construit.

Vreau multe…